Virusul West Nile (Virusul Nilului de Vest) este o infecție virală transmisă în principal prin înțepătura țânțarilor infectați. Virusul circulă în natură între păsări și anumite specii de țânțari, iar oamenii și caii sunt considerați gazde accidentale. Infecția nu se transmite prin contact obișnuit între persoane.
În ultimii ani, specialiștii europeni au observat o extindere a zonelor în care circulă virusul, fenomen asociat inclusiv cu schimbările climatice, temperaturile mai ridicate și sezoanele mai lungi de activitate a țânțarilor.
Cum se transmite?
Cea mai frecventă cale de transmitere este înțepătura unui țânțar infectat. Mult mai rar, virusul poate fi transmis prin:
- transfuzie de sânge;
- transplant de organe;
- transmitere de la mamă la copil în timpul sarcinii sau alăptării.
Virusul West Nile nu se transmite prin tuse, strănut, atingere, îmbrățișare sau utilizarea în comun a obiectelor personale.
Care sunt simptomele?
Majoritatea persoanelor infectate (aproximativ 80%) nu dezvoltă simptome.
Aproximativ 20% dintre persoanele infectate pot prezenta o formă ușoară a bolii, caracterizată prin:
- febră;
- dureri de cap;
- dureri musculare și articulare;
- oboseală accentuată;
- greață, vărsături sau diaree;
- erupții cutanate.
Simptomele apar de regulă la 2–14 zile după înțepătura infectantă.
Când poate deveni o afecțiune gravă?
Mai puțin de 1% dintre persoanele infectate dezvoltă o formă severă, cu afectarea sistemului nervos central. Aceste cazuri pot evolua către:
- meningită;
- encefalită;
- mielită acută flască;
- paralizie.
Semnele care necesită evaluare medicală urgentă includ:
- febră înaltă;
- rigiditate a cefei;
- confuzie;
- tulburări de conștiență;
- tremor;
- convulsii;
- slăbiciune musculară;
- tulburări de vedere;
- paralizie.
Studiile arată că aproximativ 10% dintre pacienții care dezvoltă boală neuroinvazivă pot deceda, iar unii supraviețuitori pot prezenta sechele neurologice pe termen lung.
Cine prezintă risc crescut?
Riscul de complicații severe este mai mare la:
- persoanele cu vârsta peste 60–65 de ani;
- pacienții cu diabet zaharat;
- persoanele cu hipertensiune arterială;
- pacienții cu boli renale cronice;
- persoanele cu cancer;
- pacienții cu sistem imunitar slăbit.
Cum se stabilește diagnosticul?
Diagnosticul este stabilit de medic pe baza:
- simptomelor;
- istoricului de expunere la țânțari;
- analizelor de laborator care identifică anticorpi specifici împotriva virusului West Nile.
În cazul suspiciunii de afectare neurologică, pot fi necesare investigații suplimentare și internare.
Există tratament?
În prezent nu există un tratament antiviral specific și nici un vaccin autorizat pentru utilizarea la oameni. Tratamentul este simptomatic și de susținere.
Pentru formele ușoare sunt recomandate:
- hidratarea adecvată;
- odihna;
- medicamente pentru reducerea febrei și durerii, conform recomandărilor medicului.
Pacienții cu forme severe necesită frecvent spitalizare și monitorizare medicală atentă.
Cum vă puteți proteja?
Prevenția rămâne cea mai eficientă metodă de protecție:
- utilizați repelente împotriva țânțarilor;
- purtați haine cu mâneci lungi și pantaloni lungi în zonele cu mulți țânțari;
- instalați plase la ferestre și uși;
- eliminați apa stătătoare din jurul locuinței;
- evitați expunerea prelungită la exterior în perioadele cu activitate intensă a țânțarilor.
Când trebuie să vă adresați medicului?
Solicitați consult medical dacă prezentați febră, dureri de cap, oboseală accentuată sau alte simptome după expunerea la înțepături de țânțari.
Adresați-vă de urgență medicului dacă apar confuzie, slăbiciune musculară, rigiditate a cefei, convulsii sau alte simptome neurologice.
Deși majoritatea infecțiilor cu virusul West Nile sunt asimptomatice sau evoluează ușor, boala poate deveni severă la anumite categorii de pacienți. Protecția împotriva înțepăturilor de țânțari, informarea corectă și prezentarea la medic în cazul apariției simptomelor sunt măsuri esențiale pentru reducerea riscului de complicații.
